Trupul a fost descoperit în Parcul Național Wyoming.
FBI a anunțat că medicii legiști încă nu au confirmat 100% că rămăsițele umane îi aparțin tinerei, dar acestea se potrivesc descrierii făcute de familie.
Tânăra bloggeriță, în vârstă de 22 de ani, plecase alături de logodnicul ei, Brian Laundrie (23 de ani), într-o călătorie prin țară, în iulie, după ce a renunțat la locul de muncă. Cei doi au postat pe YouTube și pe rețelele de socializare filmări și imagini din excursie.
Pe 1 septembrie, Laundrie s-a întors singur acasă, în Florida, cu camioneta în care călătoreau. Tânărul a refuzat să vorbească cu poliția sau cu părinții bloggeriței.
Familia tinerei a dat-o dispărută, anunțând că ultima dată când au comunicat se afla în Parcul Naţional Grand Teton, în Wyoming.
Ulterior, Poliția a anunțat că Brian Laundrie că este considerat ”persoană de interes” în cazul dispariției, dar nu l-a pus sub acuzare. Vineri, familia tânărului a spus că nu l-au mai văzut de marți și că anchetatorii sunt ”frustrați” de ultimele evenimente.
Pe 12 august, poliția din statul Utah a intervenit după un apel privind un posibil caz de violență domestică. Filmarea realizată de oamenii legii îi prezintă pe cei doi pe marginea drumului, în mașina lui. Gabby Petito le-a spus atunci polițiștilor că s-au certat și că fac asta tot mai des, dar nu au fost depuse plângeri și poliția nu a pus pe nimeni sub acuzare.
Police body cam video shows 22-year-old Gabrielle Petito talking about a fight with her fiancé Brian Laundrie on August 12, just weeks before she was reported missing. pic.twitter.com/qgBrhVYtHA
— CBS Evening News (@CBSEveningNews) September 17, 2021