Manoela Fortuna, o artistă din Brazilia lansată de show-ul de talente "The Voice", a născut o fetiță superbă la Vibo Valentia, Calabria, în timp ce se afla în vacanță cu prietenii, relatează Libero Quotidiano, preluată de G4media.ro.
Cântăreața habar nu avea că este însărcinată, așa că după ce a acuzat dureri abdominale puternice, a fost dusă la spital, unde a aflat incredibila veste.
”A fost un șoc pentru toată lumea. Copilul este bine și frumos”, dezvăluie unul dintre prietenii ei muzicieni. ”Nu se vedea nicio burtă de gravidă, noi pur și simplu am crezut că s-a îngrășat puțin”, a mai spus acesta.
Din informațiile publicației italiene, tatăl copilului nu se afla cu aceasta în vacanță, fiind informat de la distanță dspre naștere. Bărbatul urmează cel mai probabil să plece în Italia pentru a-și cunoaște fiica.