Incidentul s-a petrecut în prima seară a festivalului Family Fest de la Cornișa, din Botoșani. Solista unei trupe prezente a căzut pe scenă, chiar în timpul actului artistic.
Tânăra artistă purta o pereche de tocuri înalte din cauza cărora s-a dezechilibrat.
Artista a căzut pe spate, iar câteva minute a stat inertă întinsă pe scenă, până când i-au sărit în ajutor colegii de trupă.
S-a lovit atât de tare încât nu s-a mai putut ridica decât cu ajutorul colegilor ei care au luat-o pe brațe și au dus-o la ambulanță.
Ceilalți membri ai trupei Los Anonimos au dus-o în brațe până la echipajul de paramedici aflați la fața locului. A primit îngrijiri medicale timp de 115 minute.
În cele din urmă, spectacolul a continuat, iar tânăra a cântat stând jos pe scenă încălțată cu pantofi sport.
Urmează să se stabilească dacă scena a fost ansamblată prost și au dus la acest accident sau pantofii înalți ai femeii.