Rebecca a pozat, în costum de baie, alături de nepoata sa, şi toţi cei care au privit fotografiile au observat că femeia de 75 de ani e într-o formă fizică excelentă. Fără să se laude că a descoperit fântâna tinereţii, Rebecca La Nasa este instructor certificat de Zumba, face sport cu plăcere şi pasiune şi a primit titlul de Miss Florida Senior America.
De altfel, Rebecca a fost una dintre bunicuţele care au făcut furori cu apariţia lor în costum de baie, într-un reportaj realizat de Inside Edition. Deloc surprinzător, toate bunicuţele susţin că se simt mai bine acum decât în tinereţe şi datorează forma lor fizică excelentă sportului.