ȘTIREA INIȚIALĂ
O barcă în care se aflau mai mulți pescari s-a scufundat, joi dimineață, pe lacul . Nu se cunosc pentru moment informații legate de posibile victime. La fața locului s-au deplasat șapte scafandrii cu două autospeciale. De asemenea, la locul incidentului au fost mobilizate și un echipaj de descarcerare cu o ambarcațiune.
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea al județului Constanța au fost solicitați să intervină, joi dimineață, în stațiunea Mamaia, după ce o barcă pescărească s-a scufundat la aproximativ 200 metri de mal.
La fața locului intervin salvatorii cu o autospecială de stingere, iar spre locul intervenției se îndreaptau și scafandrii, precum și și o descarcerare cu o ambarcațiune.