Camerele de supraveghere au surprins momentul pe o stradă din Drobeta Turnu-Severin. Mașina de poliție avea în funcțiune atât semnalele luminoase, cât și acustice.
Șoferul autospecialei a fost rănit și transportat la spital.
”În municipiul Drobeta Turnu-Severin, la intersecția străzilor Radulescu Motru cu Dimitrie Grecescu, s-a produs un eveniment rutier, în care au fost implicate două autoturisme și o autospecială care aparține Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți. În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului autospecialei, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate”, a transmis IPJ Mehedinți, potrivit realitateademehedinti.net
Polițiștii au deschis un dosar pentru a stabilit cauzele producerii accidentului.