Accidentul s-a produs luni după-amiază, pe raza localităţii Urmeniş, din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Potrivit purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Virginia Roşca, "un bărbat în vârstă de 59 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcţia Cluj-Napoca - Reghin, a pătruns pe contrasens, a ieşit în afara părţii carosabile, apoi a intrat în coliziune cu un cap de pod".
În urma accidentului, cinci persoane au fost rănite, una dintre ele rămânând încarcerată şi fiind scoasă din maşină de către alţi participanţi la trafic, conform purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, citat de News.ro.
Trei dintre victime au fost transportate la spital, dintre care una în stare gravă, în timp ce şoferul a suferit răni minore şi a rămas cu poliţiştii la locul accidentului pentru cercetări. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Poliţiştii de la Brigada Rutieră continuă cercetările în acest caz.