Ordinul şefului DSU, secretar de stat dr. Raed Arafat, stipulează instituirea măsurii de carantină zonală pentru comuna Dragomireşti-Vale, cu satele aparţinătoare Dragomireşti-Vale, Dragomireşti-Deal şi Zurbaua, judeţul Ilfov, de marţi, de la 22,00, până pe 13 aprilie, la aceeaşi oră, se arată în comunicatul Prefecturii Ilfov.
Marți, rata de infectare în Ilfov a depășit 9 cazuri la mia de locuitori.
Modelele de adeverință de la angajator / declarație pe proprie răspundere sunt disponibile pe pagina Instituției Prefectului - Județul Ilfov: https://if.prefectura.mai.gov.ro/ sau https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/.
Pentru deplasarea în afara locuinței în intervalul supus interdicției de circulație, modelele de adeverință de la angajator / declarație pe proprie răspundere, pot fi accesate în următorul link: https://www.prefectura.mai.gov.ro/model-al-declaratiei-pe-propria-raspundere-si-al-adeverintei-de-angajator-pentru-deplasarea-in-afara-locuintei-in-intervalul-orar-supus-interdictiei/
Ordinele Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență și Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov pot fi consultate pe pagina https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/
23 din cele 40 de localități din Ilfov sunt în carantină. Este vorba despre Clinceni, Dobroești, Bragadiru, Chiajna, Cornetu, Otopeni, Berceni, Brănești, Popești Leordeni, Tunari, Domnești, Jilava, Pantelimon, Voluntari, Chitila, Ciorogârla, Jilava, Măgurele, Baloteşti, Mogoşoaia, Snagov, Ştefăneştii de Jos, Glina.
Date la zi despre evoluția COVID-19 sunt disponibile pe pagina special dedicată Coronavirus România.