Potrivit acesteia, femeia a fost adusă în stare gravă, intubată şi cu saturaţie mică de oxigen.
,,A mai fost înregistrat un deces în rândul pacienţilor transferaţi de la Spitalul Târgu Cărbuneşti. Este vorba despre o femeie în vârstă de 62 de ani. A fost adusă în stare gravă la SJU, intubată şi cu saturaţie mică de oxigen. În cursul după-amiezii a suferit un stop cardiac şi nu a răspuns la manevrele de resuscitare efectuate de medici. Era la ATI din cadrul Spitalului 700", a precizat Mihaela Ţicleanu.
Un număr de 23 de pacienţi cu COVID-19 de la Spitalul din Târgu Cărbuneşti au fost transferaţi la patru spitale din Gorj şi Dolj, după defecţiunea apărută la staţia de oxigen a unităţii medicale.
Potrivit ISU Gorj, cei mai mulţi au fost duşi la Spitalul din Târgu Jiu - 13, dintre care doi au decedat.
Totodată, şapte au ajuns la Spitalul din Rovinari, unul la Spitalul CFR Craiova, iar doi la Spitalul din Novaci.
În total, autorităţile au anunţat patru morţi, urmând să se stabilească dacă decesele pot fi asociate cu defecţiunea apărută la staţia de oxigen.