Un bărbat de 28 de ani din Florești a fost reţinut de poliţişti, duminică, 11 septembrie, după ce a ameninţat şi a tras cu un pistol de tip Airsoft, la o sală de evenimente din Cluj-Napoca.
Din cercetările efectuate a reieşit că în timpul evenimentului privat, în curtea exterioară a spaţiului respectiv, ar fi fost un conflict spontan între participanţi, iar un bărbat ar fi ameninţat celelalte persoane cu un pistol tip Airsoft și apoi ar fi tras două focuri.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, iar bărbatul va fi prezentat instanţei de judecată.