Monica Althamer va coordona toate serviciile județene de Ambulanță și va decide și cine va conduce aceste instituții și va putea face demiteri, transmite Realitatea PLUS.
În noua funcție, omul de încredere al fostului ministru Vlad Voiculescu va coordona și Institutul de medicină Legală din Capitală, ca și celelalte instituții din țară, potrivit Ordinului semnat de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.
Althamer, specializată ca navigator de pacienți oncologici, a fost adusă la Ministerul Sănătății de Vlad Voiculescu la începutul acestui an, în ianuarie 2021, și a rămas și după demiterea acestuia la 13 aprilie de către premierul Florin Cîțu.
Monica Althamer are 43 de ani și nu are studii medicale sau legate de Sănătatea Publică, este licențiată în Teologie și Limba si literatura engleză la Universitatea de Vest din Timișoara și a fost profesor la Liceul Grigore Moisil din Timișoara, potrivit CV oficial, de pe site-ul Ministerului Sănătății. Soțul său, Liviu Althamer ocupă o funcție de conducerea la Direcția Generală Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne, potrivit Realitatea PLUS.
Din anul 2011, Monica Althamer a devenit consilier pentru pacienții diagnosticați cu afectiuni oncologice, mai întâi la Asociația Dăruiește Viață, apoi la Asociația Magic, ONG înființat de Vlad Voiculescu și Melania Medeleanu.