Cosmin Iana și-a început cariera în poliție ca agent la un ghișeu de la Permise și Înmatriculări. În scurt timp s-a mutat la poliția Rutieră, a devenit ofițer și a avansat, pe repede înainte, scrie presa locală din Vâlcea. Jurnaliștii asociază evoluția fulminantă a ofițerului cu faptul că Iana este prieten din copilărie cu unul dintre cei mai puternici sindicaliști din poliție - Florin Vâlnei, liderul SedLex. De altfel, acesta l-a lăudat, ca şi profesionist, menţinând însă că n-are nicio legătură cu ascensiunea lui. "N-are nicio legătură cu mine în sensul că nu mă întreabă de activitatea profesională, este treaba lui. Că am copilărit împreună și că și-a făcut treaba și a ajuns șef de inspectorat este treaba lui," a declarat Vâlnei pentru Realitatea TV.
În plus, acesta a precizat că nu e vorba de o situaţie deosebită, ci câ în M.A.I. există "obiceiul" numirii în funcţii de conducere a liderilor de sindicat.
În schimb, un alt sindicalist, Dumitru Coarnă, crede că numirea lui Iana a fost făcută strict pe criterii politice, fără vreo legătură cu profesionalismul.
Informațiile despre cariera subcomisarului Cosmin Iana sunt obținute pe surse. Deși șefii din Poliția Română au CV-urile postate pe site, cel al lui Iana lipsește.
Realitatea TV a solicitat Poliției să prezinte criteriile de performanță care au stat la baza acestei numiri însă nu a fost transmis un răspuns până la această oră.