După apariția în presă a lectorului universitar îmbrăcat în haine de damă, jurnaliștii din educație au dorit să investigheze daca acesta este un fenomen izolat, sau, dimpotrivă, un trend în creștere. Prin urmare, au adresat Universității București o solicitare prin care să fie informați cu privire la numărul studenților care și-au exprimat dorința de a își schimba numele în actele de studii, invocând identitatea de gen.
Răspunsul instituției de învățământ superior a fost unul suprinzător: În ultimii cinci ani, 13 studenți ai Universității din București au solicitat modificarea numelui în actele de studii din motive legate de identitatea de gen, a anunțat instituția de învățământ superior la cererea Educație Privată.
”La nivelul Universității din București au existat, în perioada indicată de dvs., 13 cereri de schimbare a numelui din foaia matricolă care să implice și modificarea identității de gen”, a fost răspunsul oficial al Universității București.
Contactat de Educație Privată, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al Universității din București, a comentat această situație:
”Lumea în care trăim se schimbă, iar, uneori, o face într-un ritm mai rapid decât unii dintre noi suntem obișnuiți să conștientizăm și, poate, să acceptăm. Studenții și studentele noastre, indiferent de identitatea pe care aleg să și-o asume, sunt parte din comunitatea Universității din București și vor regăsi aici, pe lângă un mediu academic în care să se dezvolte ca profesioniști ai meseriilor pe care și aleg, și un mediu în care sunt și vor fi acceptați, recunoscuți și apreciați așa cum sunt.”