„Am constatat (luni) aspecte pozitive în evoluţia cifrelor şi din fericire această tendinţă pozitivă pare să se confirme", a declarat virusologul Yves van Lanthem, cel care susţine conferinţele naţionale de presă privind situaţia COVID-19, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Incidenţa în Belgia rămâne în continuare cea mai ridicată din Europa, cu 1.775 noi cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, DAR media săptămânală a persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 a scăzut cu 5%, marcând prima descreştere din acest al doilea val de COVID-19, potrivit raportării Institutului Sanatatii.
Tendinţa pare să confirme o ameliorarea a situaţiei, conform datelor recente, în care se remarcă efectul restricţiilor care s-au aplicat progresiv în ultimele săptămâni, precum interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, închiderea restaurantelor, a barurilor, a centrelor de agrement, de sport şi de cultură, precum şi obligaţia desfăşurării activităţii profesionale la domiciliu.
"Datele arată că măsurile aplicate funcţionează", a spus Yves van Lanthem.
Începând de luni a fost suspendată în Belgia şi activitatea centrelor comerciale neesenţiale, o măsură al cărei impact asupra situaţiei epidemiologice ar putea fi observat la sfârşitul săptămânii viitoare.
Internările în spitale sunt în continuare în creştere, în medie cu 26%, iar în secţiile de terapie intensivă cu 4%. Din lipsă de paturi de ATI, autorităţile belgiene au început să transfere bolnavi în Germania. Numărul paturilor disponibile la terapie intensivă a fost limitat la 2.000, pentru a împiedica colapsul sistemului sanitar.
Numărul deceselor continuă de asemenea să crească cu 75% săptămânal - o medie de 163 de decese pe zi.
Belgia a înregistrat în total 12.126 decese de la declanşarea pandemiei.
Este în creştere şi rata infectărilor, cu 6,3% săptămânal, ajungând la 28,8% la scară naţională, cu o medie de 48% la Liege şi 37% la Bruxelles.