O sensibilitate crescută la anumite zgomote poartă numele de misofonie. Urăști sunetele, conform traducerii acestui termen, și faci parte din cele 20 de procente care au această tulburare pe tot mapamondul.
Afecțiunea a fost legată, conform unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Northwestern, de creativitate. Așadar, cei care suferă de această tulburare sunt persoane cu inteligență peste medie, dacă nu chiar genii. Explicația? Incapacitaea de a bloca anumite sunete, cum ar fi cele de fond, și ascuțimea auzului, pot fi un semn de superioritate intelectuală.
Îți este stimulată creativitatea
Conform cercetării, cu cât este mai mare numărul de sunete de care o persoană este deranjată, cu atât înseamnă că acei oameni pot fi mai stimulați creativ decât restul, scrie unica.ro.