Le găsești pe rafturile oricărui magazin de încălțăminte, în toate culorile și modelele, iar versatilitatea lor îți permite să le porți și cu rochie, fustă sau pantaloni.
Vești proaste pentru adeptele balerinilor în 2018! Designerii marilor case de modă consideră balerinii istorie și propun un alt tip de încălțăminte care se va bucura de succes anul acesta.
Descoperă în rândurile de mai în jos care este noua tendință și idei de ținute pe care să le încerci în următorul sezon.
Bye-bye balerini, welcome mocasini!
Știm deja că negrul este cea mai versatilă alegere. Mocasinii negri sunt foarte ușor de asortat și se potrivesc de minune cu o ținută all black sau cu o piesă de vestimentație care dă o pată de culoare ținutei.
Alege blugi skinny ca să îți pui mocasinii în evidență, un pulover din lână de o culoare deschisă și o geantă casual.
Negrul elegant poate să fie foarte ușor accesorizat cu genți, curele sau bijuterii aurii. Dacă ai un job de birou, poartă o ținută cu mocasini cu detaliu auriu și geantă cu bretea din aceeași nuanță. Elegant, office și unde mai pui că o să te simți în largul tău toată ziua?