Imigranţii vor trebui să îndeplinească această condiţie pentru a obţine statutul de "lucrător", care le dă dreptul să obţină alocaţia pentru copii, credite fiscale suplimentare pentru îngrijirea copiilor, ajutorul financiar pentru locuinţă şi ajutorul de şomaj, în cazul pierderii locului de muncă, relatează The Independent, preluat de Mediafax.
Măsura face parte din noile restricţii anunţate de Guvernul de la Londra în vederea descurajării "turismului pentru beneficii sociale", care, potrivit autorităţilor britanice, ar atrage în special cetăţenii din România şi Bulgaria, în urma ridicării restricţiilor pe piaţa muncii din Marea Britanie.
Ministrul britanic al Muncii şi Pensiilor, Iain Duncan Smith, a declarat că "aceste măsuri vor asigura un sistem echitabil" pentru cei care vin în Marea Britanie în căutarea unui loc de muncă şi nu le va permite imigranţilor să profite de beneficii sociale.
"Îngrijorările opiniei publice din Marea Britanie sunt întemeiate în ceea ce priveşte faptul că imigranţii ar trebui să contribuie la economia ţării şi nu să fie atraşi de beneficiile sociale", a afirmat ministrul britanic.
Departamentul britanic pentru Muncă şi Pensii a precizat, de asemenea, că termenul "lucrător" din legislaţia actuală a UE este prea larg şi prea permisiv cu cei care au lucrat pentru foarte puţin timp.
Potrivit noilor măsuri anunţate de Guvernul de la Londra, pragul veniturilor va fi stabilit la un nivel în momentul în care imigranţii vor începe să plătească asigurările naţionale. Astfel, pentru perioada 2013-2014, pragul a fost stabilit la 149 de lire sterline pe săptămână, iar în 2014-2015 acesta va creşte la 153 de lire sterline pe săptămână.
Cei care câştigă sub acest prag se vor confrunta cu o evaluare detaliată, pentru a se stabili dacă munca pe care au desfăşurat-o a fost "reală şi eficientă", astfel încât să le fie acordat statutul de "lucrător".
De asemenea, imigranţii aflaţi în căutarea unui loc de muncă vor trebui să aştepte trei luni înainte de a obţine ajutorul financiar, iar din 1 aprile nu vor mai avea dreptul să solicite ajutorul pentru locuinţă.