Cu sau fără voia noastră deseori publicăm poze cu biletul de avion pe rețelele de socializare. Ceea ce nu știai este că majoritatea biletelor de avion conțin un șir de date cheie precum nume, prenume, numărul biletului sau codul rezervei, codul de bare, cantitatea bagajului, toate detaliile despre achitări și ultimele patru cifre ale cardului de plată cu care s-a efectuat plata.
Cu ajutorul acestor date, răufăcătorii pot anula sau modifica zborul dvs, să vă schimbe locul sau să vă creeze un șir de neplăceri.
Steve Hiu, specialist în securitate aeriană a făcut un studiu în cazul acesta. De asemenea, a dorit să dezvăluie tuturor călătorilor aceste informații.
''Pe data de 30 august o persoană a postat o fotografie cu biletul său de avion, iar eu am decis să efectuez un mic studiu. Eram curios să știu câte date pot afla de pe o singură fotografie. Am hotărât să verific vulnerabilitatea sistemului și am accesat site-ul lor. Pentru a intra în secțiunea Modificarea rezervei este suficient să cunoști numele pasagerului și numărul biletului electronic (sau codul rezervei). Toate aceste date erau înregistrate în biletul de avion și fără nici o dificultate am accesat această secțiune și am citit toate datele despre pasager. În baza acestor date eu am aflat tot traseul călătoriei, precum și data și punctele de plecare ale tuturor zborurilor. Mai mult, am aflat care erau locurile lui, numărul biletului și bonusurile acumulate în baza programului de pasager permanent. Asta nu e tot! Cu aceeași ușurință s-au deschis toate detaliile despre achitări, inclusiv data cumpărării biletului și ultimele patru cifre ale cardului de plată cu care s-a efectuat plata. Codul de bare conține toată informația despre biletul de avion care se păstrează într-un format special. Dacă credeți că este citit doar de computerele companiei aeriene, greșiți mult. Oricine poate citi codul. În internet sunt o mulțime de site-uri care citesc codurile de bare de pe imaginea încărcată. Mai mult, acest lucru permite infractorilor atât furtul de date personale, cât și cauzarea de prejudicii materiale, dacă infractorii vor începe să folosească contul de client permanent al dvs.''
Sursa: perfect-ask.com