Studiul, care a fost realizat pe indivizi cu vârstele cuprinse între 55 şi 65 de ani, pe o perioadă de 20 de ani, a ţinut cont de variabile diverse, precum statutul socio-economic şi frecvenţa practicării unor activităţii fizice.
Coordonat de Charles Holahan, profesor de psihologie la Universitatea Texas din Austin, acest studiu a descoperit că ratele de mortalitate au fost cele mai ridicate în rândul persoanelor care nu au băut alcool niciodată, mai mici pentru băutorii care consumă alcool des şi cele mai scăzute pentru voluntarii care consumau băuturi alcoolice cu moderaţie (1-3 pahare pe zi).
Dintre cei 1.824 de participanţi, 41% dintre băutorii moderaţi au murit prematur, în timp ce în rândul voluntarilor care nu consumau deloc alcool acest procent a fost de 69%. Băutorii inveteraţi au beneficiat şi ei de o rată mai mică (60%) în comparaţie cu voluntarii care nu consumau deloc alcool.