Tânăra Arifa Sultana, de 20 de ani, a născut doi gemeni la mai puțin de o lună după ce ieșise din maternitate. Explicația pentru evenimentul extrem de rar: medicii nu au văzut că femeia are două utere.
"Ea nu se gândea că este în continuare însărcinată. Apa i s-a rupt după 26 de zile de la naștere și a fost adusă de urgență la noi", a declarat doctorul ginecolog Sheila Poddar, potrivit AFP.
S-a intervenit de urgență printr-o operație de cazariană și surpriză nu a fost mică când medicii au descoperit că sunt gemeni - un băiat și o fată.
Peste câteva zile, pe 26 martie, tânăra femeie din regiunea Jessore a plecat acasă cu toți cei trei copii, fără să apară complicații post-operatorii.
"Nu am văzut un astfel de caz în cei 30 de ani de activitate profesională", a declarat doctorul Dilip Roy.
S-a deschis o investigație cu privire la faptul că spitalul unde s-a aflat tânăra nu a detectat a doua sarcină atunci când au ajutat-o să nască prima dată.