Taxa pe valoarea adăugată ar putea să scadă la 9% la apa de consum pentru populație, în limita a 5 metri cubi, a declarat luni, pentru Agerpres, Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.
"Este o inițiativă mai veche de-a mea pe care vroiam s-o aplic. 5 metri cubi pe cap de familie din consumul lunar să aibă TVA de 9% la casnici. Din ce dată încă nu știm. Trebuie să facem niște calcule întâi. Se va aplica doar la casnici, nu și la agenții economici", a spus Teodorovici.
Premierul Victor Ponta a declarat luni că propunerea privind reducerea TVA la apa de consum va fi analizată de miniștrii social-democrați.
"A fost o propunere din partea unor colegi ai noștri (reducerea TVA la apa de consum — n.r.). Dar am cerut pentru luni să avem o analiză — ce înseamnă, cât costă, cui se adresează — pentru că e o măsură mai puțin fiscală cât una socială. Și doamna Rovana Plumb, care a avut această propunere mai demult, împreună cu domnul Teodorovici, cu ceilalți colegi ai noștri parlamentari, luni ne prezintă o analiză", a precizat Ponta la finalul BPN al PSD.
Întrebat dacă este de acord cu o astfel de propunere, el a răspuns: "Evident. De altfel, e o reglementare practicată la nivel european. Și, dacă am ajuns cu alimentele la reglementarea europeană — că doar Danemarca și Ungaria n-au TVA la produse alimentare — ca și la celelalte produse la fel și cu altele cum e apa, da, putem să mergem pe reglementări europene. Important este să ajustăm impactul (bugetar — n.r.)", a adăugat președintele PSD.
Premierul Victor Ponta a anunțat recent scăderea TVA la 9% la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice și la serviciile de alimentație publică, începând de la 1 iunie, anul acesta.