"Rezultatele înregistrate la testele pe animale au fost pozitive. Dorința de a bea a scăzut la 70 % dintre șoarecii supuși tratamentului, care anterior fuseseră aduși în stare de dependență de alcool", a declarat Viktor Filimonov, conducătorul colectivului care realizează noul medicament.
Cercetătorii au descoperit, din întâmplare, că principiul activ al unui medicament folosit împotriva convulsiilor epilepticilor ar putea veni și în ajutorul persoanelor dependente, de diferite droguri, printre care și alcoolul, care, la fel ca și epilepsia, afectează sistemul nervos central.
Realizat în colaborare cu Institutul de Cercetări pentru Sănătate Mentală al Academiei Ruse de Științe Medicale, cu sediul tot în Tomsk, medicamentul ar urma să fie foarte util și solicitat în Rusia. Conform unui recent studiu internațional, publicat în revista britanică 'The Lancet', un sfert din bărbații din această țară mor înainte de a împlini 55 de ani, una din cauzele principalele de deces fiind consumul excesiv de alcool.