Aproape 5.900 de persoane mor în medie la fiecare 24 de ore de COVID-19, potrivit calculelor Reuters pe baza datelor din ultimele două săptămâni. Aceasta echivalează cu 247 de persoane pe oră sau o persoană la fiecare 15 secunde. Statele Unite şi America Latină sunt noile epicentre ale pandemiei, scrie și Agerpres. Iniţial, coronavirusul a ajuns mai lent în America Latină, unde trăiesc 640 de milioane de oameni, faţă de restul lumii. Dar oficialii s-au luptat de atunci să controleze răspândirea bolii din cauza sărăciei regiunii şi a oraşelor dens populate.
În topul nefericit al deceselor cauzate de CoVID-19, conform Worldometer, SUA conduc cu 160,290 de victime, fiind urmate de Brazilia cu 96,096 de morți, Mexic (48,869), Marea Britanie (46,299) și India (39,856).
Expertul de top în boli infecţioase al guvernului SUA, dr. Anthony Fauci, a declarat luni că statele cu multe cazuri de coronavirus ar trebui să reconsidere impunerea restricţiilor şi a izolării, subliniind necesitatea de a aduce cazurile la un nivel scăzut înainte de începerea sezonului de gripă, la toamnă.