Ministerul Sănătății a precizat că trei dintre persoanele infectare au revenit recent din Regatul Unit și se află în izolare într-un hotel desemnat ca facilitate de carantină, al patrulea caz afându-se sub investigaţie.
De miercuri, intrarea cetățenilor străini în Israel a fost interzisă pentru a evita răspândirea noii tulpini. Măsura va fi în vigoare zece zile.
Autoritățile mizează pe vaccinul anti-Covid, în contextul în care campania de vaccinare a populației a început sâmbătă. Până miercuri au fost vaccinate aproximativ 70.000 de persoane, obiectivul fiind ca, până la finalul anului, să le fie administrată prima doză celor 20% dintre locuitori care se încadrează în grupa de risc. Guvernul a comandat vaccinuri de la toți cei trei mari producători, Pfizer, Moderna şi AstraZeneca.
Până acum, în țară a fost impusă carantina de două ori și, în contextul creșterii infectărilor, sunt așteptate noi restricții.
Bilanțul epidemiei din Israel, țară cu o populație de aproape nouă milioane de locuitori, a ajuns la 384.730 de cazuri Covid-19, în creștere cu 2.240 față de ziua precedentă, și 3.140 de decese.