Potrivit proiectului, pacienții care doresc să primească servicii medicale de la un anumit doctor să plătească o taxă. Proiectul prevede introducerea treptată a taxei, la început doar în anumite regiuni, în cadrul unui proiect-pilot.
SCHIMBĂRI ÎN SISTEMUL MEDICAL, din 2026, propuse în mandatul lui Alexandru Rafila
”Strategia vizează pilotarea furnizării anumitor servicii ambulatorii cu posibilitatea alegerii profesionistului care oferă serviciile de sănătate solicitate, în baza unei co-plăți reglementate legal și suportate de beneficiar și a posibilității programării transparente a serviciului respectiv în sistemul electronic de programări”, potrivit Notei de fundamentare a proiectului pus în dezbatere de Ministerul Sănătății, condus de social-democratul Alexandru Rafila.
DOCUMENT - Ce presupune noua taxă în sănătate inclusă de MS
Pacienții nu înțeleg noua propunere a Ministerului Sănătății.
„Și acum pot să merg la un anumit medic fără să mi se solicite o sumă de bani. De ce? Dacă prefer un anumit medic și acum am permisiunea cu trimitere de la medicul de familie să aleg acest medic”, a declarat o femeie, potrivit Realitatea PLUS.
Proiectul a stârnit deja revoltă. Ministrul Sănătății a precizat că n-ar fi vorba despre o taxă suplimentară, iar, prin noul act normativ, doctorii din spitalele publice pot oferi servicii medicale contra cost, după terminarea programului de lucru.
„Nu este vorba de nicio taxă suplimentară. Este o minciună. Nu este vorba de nicio taxare dubla a pacienților din România. Este vorba doar de un proiect pilot propus in această strategie care ar trebui să se desfășoare între 2026 și 2028. Să vedem dacă într-o unitate sanitară publică, dupa incheierea programului de lucru, un medic din unitatea publica poate sa presteze in regim privat o anumita activitate medicală. Și pacientul plătește la spital faptul că vrea să fi consultat , operat investigat de un anumit medic”, a explicat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
DOCUMENT - Ce presupune noua taxă în sănătate inclusă de MS
„România nu are condiții pentru aplicarea acestui sistem, iar pacienții ar fi discriminați , pentru că medicul respectiv și-ar chema pacientul la ambulatoriu, l-ar consulta, i-ar lua banii si dupa i-ar propune internarea pentru o anumită procedură. Și in cazul acelei proceduri sunt multi pacienți pe lista de așteptare”, a declarat Vasile Barbu, președintele Asociației pentru protecția pacienților, în exclusivitate, la Realitatea PLUS.
„De ce să plătim taxe, dacă noi oricum avem contribuții la CNAS și CASS. Mi se pare incorect. Pentru că oricum sistemul sanitar e la pământ. Nu este corect. Atât timp cât 70 la sută din salariul brut se duce în altă parte”, a declarat o femeie pentru Realitatea PLUS.
„Serviciul de sănătate până la urma este un serviciu public. De ce sa platesc o taxă în plus? Având în vedere că deja plătim contribuții la sănătate, n-ar trebui să se folosească din acei bani? Problema e că nu știu cât acoperă din serviciile medicale... Serviciile stomatologice, cele esențiale ar trebui acoperite de acolo, și totuși plătim”, a explicat un alt bărbat la Realitatea PLUS.
Proiectul se află în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Sănătății, iar în cazul în care va fi adoptat în această formă, programul pilot se va desfășura în perioada 2026-2028. Guvernul României va aproba Strategia Națională de Sănătate în cursul anului 2023.
DOCUMENT - Ce presupune noua taxă în sănătate inclusă de MS