Propunerile pornite de la Ministerul Muncii prevăd ca majorările salariale să fie raportate la salariul de bază de 2.300 lei, iar sporurile să nu depășească 20% din același salariu.
De asemenea, Raluca Turcan a afirmat că sporurile ar urma să se acorde fie celor care muncesc la distanțe foarte mari sau în condiții extrem de periculoase, fie pe criterii motivaționale.
Pe de altă parte, viziunea USR-Plus, expusă de vicepremierul Dan Barna, este ca sporurile să fie incluse în salarii.
”Leg salariul de complexitatea şi încărcătura locului de muncă respectiv şi se iese din această logică de sporuri prin care multe instituţii, de fapt toată lumea ia spor şi atunci dacă toată lumea ia spor pentru o anumită caracteristică a job-ului respectiv ar fi mult mai logic ca sporul respectiv să se regăsească în structura salarială a instituţiei şi atunci lucrurile ar fi foarte clare”, a afirmat Barna, potrivit news.ro.