Cei nouă elevi se află acum în afara oricărui pericol.
"La secţia UPU Titu au ajuns nouă elevi cărora li s-a pulverizat spray lacrimogen în ochi, cu stări specifice. Li s-a acordat tratament de specialitate şi au fost trimişi acasă. Ei vor trebui să mai vină la o reevaluare pentru a vedea evoluţia stărilor. Elevii au fost aduşi cu două ambulanţe la spital", a declarat dr. Silviu Colomei, de la secţia UPU Titu, citat de Adevarul.ro.
Elevul care a creat panică printre colegii săi, este unul problemă. A mai fost sancţionat pentru libaj vulgar la adresa colegilor, dar şi a cadrelor didactice.
"Din păcate nu putem decât să îi scădem nota la purtare. El a mai fost mustrat de două ori pentru limbaj vulgar la adresa elevilor, dar şi a cadrelor didactice. Fiind vorba de învăţământ obligatoriu, nu putem să îl exmatriculăm şi doar să îl trimitem acasă pentru 3-5 zile. Am încercat să luăm legătura şi cu familia băiatului, însă nu am avut cu cine discuta", ne-a spus directorul Şcolii "Pictor Nicola Grigorescu", din Titu, Marcel Danţiş.