Cercetările în cazul tinerei Shara Ionășchiță, care a murit la vârsta de doar 16 ani, în casa unui tânăr din comuna Dumbrava Roșie, în apropierea Piatra Neamț, au luat o nouă turnură, odată cu implicarea a șase polițiști nemțeni, care au fost primii care au ajuns la locul tragediei în noaptea nefastă de 30/31 iulie 2023.
La Prima Newz, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, vorbea, luna trecută, despre droguri şi efecte: „Vă dau exemplu un judeţ, unde nu ştiu dacă lumea e atentă, dar există o problemă mare - Neamţul. Pentru mine e «next target», ca să spun aşa. Am stat de vorbă cu mulţi oameni acolo, inclusiv cu părinţii unei victime. O fată tânără, care a decedat în condiţii suspecte“, spunând că va trimite Corpul de Control, scrie Adevarul.
Concluziile au fost fost prezentate de ziarul Mesagerul de Neamţ, care citeză un răspuns al ministerului: „Verificările au avut ca obiect stabilirea modalităţii de sesizare şi raportare a evenimentului, modul de intervenţie şi activităţile desfăşurate de primii poliţişti sosiţi la faţa locului, inclusiv asigurarea, conservarea şi ridicarea mijloacelor materiale de probă, precum şi măsurile dispuse“.
Astfel, şase poliţişti de la IJP Neamţ sunt cercetaţi disciplinar, pentru neglijenţă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. Publicaţia nemţeană a mai menţionată că cele constatate de Corpul de Control al MAI au fost transmise Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Neamţ, care a face cercetări în cazul adolescentei decedate.
În acest dosar sunt trei persoane arestate, Matteo Gabor, de 19 ani şi doi minori de 16, respectiv, 17 ani, acuzaţiile fiind trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu. Pe 30 iulie 2023, eleva din Bucureşti a ajuns la Piatra Neamţ, unde trebuia să participe, alături de circa 170 de elevi din ţară la Conferinţă naţională Model United Nations.
Ultimele ore din viața elevei olimpice
Anchetatorii au prezentat ultimele ore din viața fetei în motivarea de arestare celor trei tineri, iar totul s-ar învârti în jurul unei decizii neinspirate, care s-a transformat într-o tragedie. Victima urma să participe la o conferință națională a elevilor, care a fost organizată la un liceu din Piatra Neamț.
Tânăra a ajuns la Piatra Neamț pe 30 iulie și a mers direct la internatul Colegiului de Informatică. Nemulțumită de condiții, fata de 16 ani l-a contactat pe tânărul de 19 ani, cu care se cunoștea de pe internet.
Tânărul a luat-o de la gară și, după o plimbare prin oraș, acesta i-a propus să doarmă la el. În acel timp, însă, încerca să facă și rost de droguri. Odată ajunși acasă, eleva a primit doza, iar după ar fi întreținut relații sexuale. Fetei i s-a făcut rău și a suferit și o hemoragie în zona intimă.
Speriat, tânărul și-a anunțat mama, care a sunat la 112.
Ancheta ar fi fost întârziată de autorități și tratată superficial, acuză avocatul familiei.
"La fata locului au sosit lucratori de politie de la postul din localitatea respectiva care nu au considerat moarte suspecta si intr-adevar au luat o serie de masuri asa cum ati aratat: sigilarea locului, cercetarea, ridicarea dispozitivelor electronice, camere de filmat, telefoane, laptopuri", a declarat avocatul Andrei Lazăr.
În încăperea în care au fost consumate stupefiantele, poliţiştii şi procurorii au descoperit şapte țiple de aluminiu cu pulbere şi şase folii cu posibile urme de drog, care au fost aruncate într-un coş.
Părinții știau că Shara a plecat de acasă pentru un concurs și nu au bănuit pentru nicio secundă că nu își vor mai vedea vreodată copilul.