Mărul discordiei dintre fiu și fosta soție este acum vânzarea, cu aproape 4 milioane de euro, a vilei din Bulevardul Aviatorilor din Capitală de către Alexander Adamescu. Imobilul de 1.000 de metri pătrați a fost cumpărat de tatăl său în 2003, apoi a fost trecut pe numele soției sale Carmen Adamescu, iar ulterior a trecut în proprietatea lui Alexander. Acesta a vândut acum vila, potrivit informațiilor celor de la Gândul. Superba reședință a fost achiziționată de una dintre cele mai puternice familii din business-ul autohton, ”Familia Borsec” care controlează compania Romaqua, producătorul ”Borsec”, respectiv Creţu-Hu Difei-Sofia și Octavian Crețu, scriu jurnaliștii de la Gândul.
Vânzarea s-a făcut în ciuda faptului că acțiunile firmei deținute de Alexander Adamescu, International Business Center Modern SRL, sunt puse sub sechestru. Bărbatul ar fi profitat de o portiță pe care nici măcar procurorii nu ar fi luat o în calcul. „În loc să pună sechestru pe proprietăți, au pus pe acțiuni astfel că Alexander poate vine bunurile”, au declarat sursele Gândul.
Ceea ce mai ridică un un semn de întrebare este faptul că a fost schimbat numărul vilei din Bulevardul Aviatorilor, pe extrasul din Cartea Funciară. Potrivit celor de la Gândul, aceasta ar fi de fapt portița de care ar fi profitat pentru scoaterea de sub sechestru.
Sursa: Gandul.ro
Sursa: Gandul.ro
Romaqua Group, a apărut de curând și în scandalul nunții lui George Simion. Deputatul AUR a declarat că banii primiți la nuntă au fost colectați prin Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni care ar urma să îi folosească pentru oamenii necăjiți care n-au acces la asistență medicală.
Fundația deține și o agenție de știri cu abordări ultra-naționaliste care a făcut propagandă electorală pentru partidul AUR. Printre sponsorii ei se află Romaqua Grup, care a fost si este condusa din umbra de mulți ani de o mână de foști generali de spionaj, aflați acum în rezervă. Romaqua Grup este compania care îmbuteliază una dintre cele mai consumate ape de către români.
Afacerile Romaqua Group au depăşit în 2016 pragul de 154 de milioane de euro, iar în 2017 compania avea o cifră de afaceri de 159 de milioane de euro. În prezent, pe site-ul companiei se precizează că Romaqua Group are o cifră de afaceri de peste 170 de milioane de euro