"Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că în data de 25.01.2018, în urma unui denunţ verbal, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Baraolt s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, anterior cu patru zile, numita Erdely Mikes Judit Renata, aflându-se la domiciliul său, a dat naştere unui copil de sex masculin viu, ajutată fiind la naştere de bunica acesteia, Bandi Varvara, existând suspiciuni că fătul a fost îngropat în grădină. Ambele persoane sunt diagnosticate cu boli de natură psihică", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului, remis vineri Agerpres.
Potrivit procurorului Adrian Baciu, bătrâna suspectată că şi-ar fi îngropat nepotul imediat după naştere, fără ştirea mamei, a fost internată la Spitalul de Psihiatrie din Sfântu Gheorghe, în vederea efectuării expertizei medicale, aceasta fiind cercetată pentru infracţiunea de omor.
"Practic, cazul a ajuns în atenţia noastră după ce bătrâna a mers la medicul de familie şi i-a spus că nepoata sa a născut. Când medicul a întrebat-o unde e copilul, a răspuns că l-a îngropat (...) Noi am ajuns imediat la faţa locului, dar cadavrul copilului nu a mai fost găsit, cel mai probabil a fost mâncat de animale, pentru că am descoperit urme (...) Nu fusese îngropat prea adânc, pământul din curte era îngheţat, iar casa se află în vecinătatea pădurii", a declarat, pentru Agerpres, procurorul Adrian Baciu.
Acesta a mai menţionat că mama copilului, în vârstă de 26 de ani, care a fost audiată în calitate de martor, ar fi spus că ea a dorit să păstreze băieţelul.