Potrivit datelor comunicate de Prefectura Prahova, în evidenţele DSP există şapte persoane confirmate la această societate, însă firma respectivă a făcut testări suplimentare ale personalului, având în evidenţe 14 persoane testate pozitiv, potrivit Agerpres.
DSP Prahova a solicitat în acest caz izolarea angajaţilor care au fost contacţi direcţi ai celor confirmaţi cu SARS-CoV-2.
„DSP a solicitat societăţii respective datele celor nou confirmaţi pentru a extinde ancheta epidemiologică. Societatea în cauză a dispus deja măsuri suplimentare privind activitatea, printre care şi izolarea angajaţilor care au fost contacţi direcţi ai celor confirmaţi”, potrivit Prefecturii Prahova.
Este al doilea focar de COVID din Ploiești anunțat marți, după ce la Primărie au fost depistate pozitiv la SARS-CoV-2 trei angajaţi, iar alţi trei sunt suspecţi. O angajată a Primăriei Ploiești a fost confirmată, marți, ca fiind infectată cu noul coronavirus, potrivit realitateadeprahova.net. Este vorba de city managerul instituției, Teodora Marin, care s-ar fi infectat de la soțul său. Aceasta a fost internată la Spitalul Municipal Câmpina, deoarece în Ploiești nu mai există niciun loc liber în secțiile destinate cazurilor de pacienți COVID.
De la începutul epidemiei până marți, la nivelul județului Prahova, au fost confirmate ca infectate cu virusul SARS-CoV 2 un număr de 1.183 persoane. Dintre acestea 184 au fost declarate vindecate și externate. Potrivit ultimei raportări a DSP, numărul deceselor, înregistrate în județul Prahova, a ajuns la 56, potrivit informării Prefecturii Prahova.
Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Prahova, în spitalele din județ, unde sunt tratați bolnavi COVID-19, în secțiile de Terapie Intensivă, erau internați, până marți, 18 pacienți, dintre care 16 - intubați.