„Președintele Juncker a încurajat-o pe doamna Dăncilă să acționeze în favoarea revenirii la un discurs politic normal în țară, mai ales în perspectiva Președinției Consiliului UE", se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Referitor la mecanismul de verificare și control pe justiție (MCV), Jean Claude Juncker a subliniat că CE va continua să monitorizeze dezvoltările din țară și "a insistat că este crucial să nu se piardă progresul deja obținut".
Premierul Viorica Dăncilă e în vizită de lucru la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi cu vicepreşedintele Frans Timmermans, responsabil cu statul de drept.
Cum s-a văzut întâlnirea dintre Dăncilă și Juncker dinspre partea română
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat, în cadrul unei întrevederi avute marţi, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, ''ultimele evoluţii în ceea ce priveşte reforma şi modificările din sistemul judiciar'' din România.
"Prim-ministrul a prezentat ultimele evoluţii în ceea ce priveşte reforma şi modificările din sistemul judiciar şi a arătat ca finalizarea MCV rămâne un obiectiv important pe agenda guvernamentală", se arată într-un comunicat al Guvernului.
Potrivit Executivului român, întâlnirea Dăncilă - Juncker a avut loc cu ocazia vizitei de lucru a premierului român la Bruxelles. La întrevedere au participat şi Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al CE, şi Corina Creţu, comisar european pentru politică regională.
În perspectiva preluării de către România, în prima jumătate a anului 2019, a preşedinţiei Consiliului UE, Dăncilă a subliniat angajamentul autorităţilor române de a asigura un mandat de succes.
Conform Executivului, ea a evidenţiat obiectivul României de a contribui, de o manieră constructivă, la definirea şi promovarea interesului comun european, la asigurarea unităţii şi coeziunii între statele membre şi la reapropierea cetăţenilor de UE. De asemenea, aceasta a exprimat dorinţa Guvernului României de a continua "cooperarea apropiată şi eficientă" cu Comisia Europeană pentru facilitarea procesului decizional la nivel european.
"Cei doi oficiali au agreat necesitatea asigurării unui consens general pentru susţinerea obiectivelor pe care România şi le-a propus înainte şi în timpul preşedinţiei Consiliului UE, fiind necesară implicarea tuturor actorilor instituţionali, sociali şi politici", se precizează în comunicat.
Dăncilă a prezentat şi priorităţile preşedinţiei României a Consiliului UE cu privire la principalele dosare aflate pe agenda europeană, precum procesul de reflecţie privind viitorul UE, discuţiile pe marginea viitorului Cadru Financiar Multianual şi negocierile în cazul Brexit.
De asemenea, prim-ministrul a arătat "disponibilitatea deplină" pentru canalizarea eforturilor viitoarei preşedinţii române a Consiliului UE "în direcţia asigurării unui progres substanţial" în viitorul Cadru Financiar Multianual 2021 - 2027.