Pensia alimentară este subiectul unei noi legi adoptate recent de Senat. Actul prevede că părintele care, în urma unui act notarial care a consemnat divorțul, se angajează să plătească pensia alimentară pentru susținerea copiilor care au rămas în grija celuilalt părinte, dar nu îndeplinește această obligație timp de cel puțin trei luni, va fi supus investigației procurorilor.
Conform prevederilor din Codul penal, cei care comit această faptă pot fi sancționați cu până la trei ani de închisoare. Însă, această sancțiune este aplicabilă doar în cazul în care divorțul a fost pronunțat printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Numai că, în acest an, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul din Codul penal menționat.
Și asta deoarece articolul era incomplet și crea o discriminare între copii. Cu referire la cei care nu primeau pensie alimentară stabilită printr-un proces de divorț în instanță și cei aflați în aceeași situație, dar cu părinți care optaseră pentru divorțul în fața unui notar.
Trei deputați din cadrul PNL au propus și înregistrat un proiect de lege la Parlamentul României. El urmărește, mai exact, modificarea articolului 378, alineatul 1, litera „c” din Codul penal.
Aceștia au argumentat că actuala reglementare din Codul penal incriminează doar „neplata cu rea-credință, timp de trei luni, a pensiei de întreținere stabilită prin hotărâre judecătorească”. Astfel pedepsindu-o cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Divorțul la notar nu te scutește de plata pensiei alimentare
Proiectul de lege inițiat de cei trei deputați liberali propune o modificare a legislației cu privire la infracțiunea de neplata cu rea-credință a pensiei alimentare.
Extinzând incriminarea la acele cazuri în care părinții nu achită pensia de întreținere stabilită fie prin hotărâre judecătorească, fie prin act notarial, pe o perioadă de trei luni sau mai mult.
Proiectul a trecut de Senat
Proiectul de lege a primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social.
De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a exprimat opinia că modificarea Codului penal este necesară. Totul pentru a alinia legislația la decizia Curții Constituționale.
Guvernul a comunicat, de asemenea, că sprijină adoptarea acestui act normativ. Ca urmare, în data de 18 septembrie, proiectul de lege a fost adoptat în plenul Senatului cu 107 voturi în favoare și un singur vot împotrivă. Acesta din urmă aparținând senatoarei Diana Șoșoacă.
Proiectul e acum la Camera Deputaților, for decizional.