”Se aplică Hotărârea de Guvern prin care s-au instituit măsurile de relaxare. Vor intra în vigoare pe 1 iunie, la 00:00.
În București, rata de infectare este de 0,35 la mie. Se vor aplica toate măsurile de relaxare”, a declarat la Realitatea Plus, luni, Stoica.
Potrivit prefectului, rata de vaccinare cu cel puțin o doză în București a depășit 50%.
”Din totalul celor 2,2 milioane vaccinate, peste 1,2 milioane au primit cel puțin o doză, iar peste 560.000 au primit și rapelul sau monodoze de la Johnson&Johnson, deci au schema completă de vaccinare”, a precizat Stoica.
Pe 27 mai, Guvernul a aprobat noile măsurile de relaxare care vor intra în vigoare din 1 iunie.
Evenimentele private (nunți, botezuri etc) vor fi permise cu participarea a 50 de persoane în spaţii închise şi 70 în spaţii deschise, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. La stabilirea numărului participanţilor nu sunt luate în calcul persoanele care au sub 16 ani. Numărul participanţilor poate fi mai mare doar dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva COVID-19.
Barurile, cluburile şi discotecile pot funcţiona în intervalul 05:00 - 24:00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, doar pentru persoanele imunizate.
De asemenea, va crește de la 500 la 1.000 numărul participanţilor la activităţile culturale, artistice, de divertisment desfăşurate în spaţii deschise, dacă s-au vaccinat anti-Covid, au test negativ pentru Covid-19 sau fac dovada că au trecut prin boală.
Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului, aceasta putând creşte dacă persoanele sunt imunizate împotriva Covid-19.
Hotărârea prevede majorarea gradului de ocupare a meselor din restaurantele de interior de la 50% la 70% din capacitatea spaţiului, iar numărul clienţilor poate fi mai mare dacă toţi sunt vaccinaţi anti-COVID.
Locurile de joacă din spațiile închise vor putea fi deschise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a şi sub condiţia ca însoţitorii copiilor să facă dovada vaccinării sau a trecerii prin boală.
De asemenea, a fost crescut numărul persoanelor care pot participa la activităţi în sălile de sport sau fitness, de la 50% la 70% din capacitatea spaţiului, numărul participanţilor poate fi mai mare dacă toţi sunt vaccinaţi anti-COVID.
Din 1 iunie, se pot deschide piscinele interioare, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului.