Coșmarul doctoriței din Suceava a început încă de acum doi ani când soțul ei, cu care acum se află în proces de divorț, a început să o agreseze fizic. Bărbatul care devenise din ce în ce mai violent a încălcat și cele două ordine de protecție, iar victima a povestit că a mai fost bătută de individ și pe stradă în timp ce își plimba copilul în brațe.
DOCTORIȚA ÎNJUNGHIATĂ DE SOȚ, NOI DETALII CUTREMURĂTOARE
”Mi-a promis şi în toamnă că el o să mă omoare şi o să dea copiii la casa de copii. Şi chiar dacă ajunge la puşcărie asta l-ar face cel mai fericit, să ştie că eu sunt moartă. A început să mă lovească cu picioarele după care m-a dus şi m-a împins în maşină cu tot cu copilul micuţ ce îl aveam în marsupiu”, a declarat femeia.
Ultimul scandal dintre cei doi s-ar fi putut încheia însă cu o adevărată tragedie. După o ceartă, doctorița a fost înjunghiată de acesta. Scenele terifiante au fost POVESTITE de femeie, de pe patul de spital.
"S-a năpustit de pe scări alergând, soțul cu un cuțit în mână, m-a împins înapoi în casă, am țipat foarte tare și a închis ușa, l-a lăsat pe bătaiul cel mare în casa scării. După asta mi-a pus cuțitul la gât, am încercat să îl împing să mă apăr...", a mai spus aceasta.
Vecinii au mărturisit și ei că au auzit tot scandalul.
"Era prea mare zgomot, când am deschis ușa am auzit țipete de bărbați de femei...", spune un vecin.
După ce și-a dat seama de ce a făcut, bărbatul s-a dus să se predea. Agresorul este acum cercetat pentru infracțiuni de violență în familie și se află în arest preventiv.
În caz de urgenţă, apelaţi numărul Telverde 0 800 500 333 destinat victimelor violenţei domestice.