Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, în judeţ sunt active două focare, unul la Spitalul ”Dr. Karl Diel” din Jimbolia, la Secţia Medicină Internă, unde au fost confirmate 9 cazuri, iar un al doilea la Secţia Nefrologie a Spitalului Judeţean Timişoara, unde sunt confirmate 4 cazuri.
În ultima săptămână au fost confirmate 101 noi cazuri de COVID-19, în judeţul Timiş, dintre care 6 în rândul minorilor. Au fost făcute, în acelaşi interval, 3.068 de teste, dintre care 2.092 teste rapide. De asemenea, a fost înregistrat un deces.
În spitalele din Timiş sunt internate 52 de persoane cu COVID-19, dintre care 7 în secţii de Terapie Intensivă.