Declarația aparține avocatei Alinei Bica și a venit la câteva ore după ce Ovidiu Tender făcuse un anunț împotriva fostei șefe DIICOT, potrivit căreia aceasta i-ar fi cerut mită.
În ședința maraton de vineri seara de la Înalta Curte de Justiție și Casație, Alina Bica a făcut mai multe declarații incendiare, iar avocata acesteia spune că va prezenta și un document exploziv, care va face lumină în dosar.
"Alina Bica se teme pentru viața ei", a mai spus avocata fostei șefă anti-mafie.
Omul de afaceri Ovidiu Tender a făcut vineri un denunţ împotriva Alinei Bica, legat de o mită pe care i-ar fi dat-o fostului procuror-şef al DIICOT, sub formă de acţiuni, printr-un intermediar, potrivit unor surse judiciare.
Denunţul a fost înaintat de Tender procurorilor DNA, vineri, prin avocatul său, potrivit surselor citate, care nu au făcut alte precizări.
Alina Bica este cercetată într-un nou dosar, disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP, fiind acuzată, printre altele că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender să obţină o soluţie favorabilă în dosarul Carom.
Potrivit unor surse, Alina Bica ar fi primit mită de la omul de afaceri Ovidiu Tender, care era judecat în dosarul Carom, întocmit chiar de fosta şefă a DIICOT.
Sâmbătă dimineața, Adriean Videanu, Dorin şi Alin Cocoş, Alina Bica şi fostul ei consilier Florentin Mihăilescu au fost arestaţi, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Decizia a fost luată în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP al Alinei Bica şi nu este definitivă, putând fi contestată la aceeaşi instanţă.
Videanu, Alin Cocoş şi Mihăilescu urmează să fie încarceraţi, în timp ce Dorin Cocoş şi Alina Bica sunt deja în arest în alte două dosare - dosarul Microsoft şi respectiv cel al despăgubirii ilegale pentru un teren supraevaluat.
În dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale, Bica este urmărită penal pentru luare de mită (două infracţiuni), abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni) şi favorizarea făptuitorului.