Judecătoarea Georgina Moldovan, cea care a decis măsurile preventive în cazul tinerilor acuzați de viol din Vaslui, a explicat, marți, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, că partea vătămată i-a cerut arest la domiciliu în ședința de judecată pentru cei care au recunoscut fapta.
"Persoana vătămată a venit și a cerut în sală pentru cei trei. (...) Am ieșit din sală șocată că mi-a cerut persoana vătămată asta — arestul la domiciliu pentru cei trei care au recunoscut. S-a opus cu privire la cei patru care nu au recunoscut și mi-a cerut pentru cei trei. (...) Nu eram obligată, dar nu mai puteam motiva o respingere. Era de cinci luni", a afirmat judecătoarea.
Ea a mărturisit că a ajuns să-și reproșeze că a declarat ședință nepublică, însă a arătat că a luat această decizie pentru a o proteja pe fată.
"Dacă nu era ședință nepublică, ziariștii ar fi putut să afle aspecte relevante din dosar, pentru că dosarul a fost greșit ales pentru lupta împotriva abuzurilor sexuale. Adică greșit — nu e cel mai reprezentativ și în niciun caz eu nu sunt apărătoarea unor inculpați. Am dat pedepse mari la viol. Am avut pedepse cu 12 ani și șase luni . Eu voiam doar să aflu adevărul acolo", a spus judecătoarea.
Declarațiile au fost făcute în contextul discutării în ședința plenului CSM de marți a cererii de apărare a reputației profesionale a judecătoarei Georgina Moldovan de la Judecătoria Vaslui, scrie agerpres.ro.
"S-a afirmat în presă că soțul meu ar fi rudă, consătean cu cineva din dosar. Soțul meu este din Brăila și a venit prin căsătorie în Vaslui. (S-a spus — n.r.) că detașarea mea la Școala Națională de Grefieri (SNG) a avut la bază o recompensă pentru acest dosar. Or, detașarea a avut la bază un concurs care se desfășurase cu trei luni înainte. (...) S-a mai spus că a existat o conivență ca și cum acolo poliția, parchetul și judecătorii, toți, am fi discutat să favorizăm pe inculpați. S-au demontat toate aceste afirmații, dar imaginea publică și reputația mea a fost afectată și din cauza obligației de rezervă nu am avut niciodată posibilitatea de a mă apăra", a susținut magistratul.
Georgina Moldovan a precizat că a formulat această cerere "într-un moment de criză" pentru ea și consideră că trebuie admisă pentru a atenua și ultima rămășiță a memoriei colective în opinia publică, chiar dacă în ultimul timp au încetat toate acuzele.
În cazul judecătorilor care s-au pronunțat asupra măsurilor preventive în acest dosar, Inspecția Judiciară nu a promovat acțiune disciplinară.
La jumătatea lunii septembrie, magistrații de la Curtea de Apel Iași au menținut măsura arestului preventiv pentru cei șapte tineri din comuna vasluiană Văleni acuzați de viol și privare de libertate.