Prezentatorul tv a precizat, printre altele, că se va întoarce la Protv din ianuarie.
Florin Busuioc a povestit ce s-a întâmplat în acea zi când a fost la un pas de a face infarct. El a mărturisit că nu-și aduce aminte de prea multe lucruri de atunci, știe ce a pățit doar din cele auzite de la alții.
"Nu-mi mai aduc aminte nimic din ziua respectivă. De dimineață am făcut știrile de dimineață, am plecat de Craiova, am jucat, am terminat spectacolul, după mi s-a făcut rău și înțeleg că regizorul m-a întrebat dacă mi-e bine. I-am cerut un calciu, mă simțeam slăbit, el mi-a zis să mergem la spital. M-am dus în cabina mea, am pus mâna pe scaun și căzut am fost. Astea sunt povestirile lor, eu nu-mi aduc aminte. N-a fost nici un semn, cred că am fumat cam mult, toată perioada asta, nu mai fumez acum nu mai simt nevoia. Am fumat 40 de ani. A venit echipajul SMURD, a durat cam mult resuscitarea. După aceea a fost bine. A fost un atac de cord masiv, nu unul simplu. Acum eu nu mai știu ce s-a întâmplat, cum sau cum mi-am revenit. Nu-mi aduc aminte exact nici la spitalul din București. Nici nu vreau, până la urmă dacă a fost să fie așa, așa a trebuit să se întâmple. Nety mi-a spus că a avut mare încredere pentru că știa cât pot să duc, știa că sunt luptător. Cred că o să am ceva mai multă grijă de mine, o să mă odihnesc. Asta cu odihna la mine n-a prea funcționat, eram tot timpul în priză. Nu mi-e frică de moarte", a declarat Florin Busuioc la ProTv.