Crima de la Grădina Botanică. Adolescentul de 17 ani care a comis crima din Grădina Botanică a fost scos din arestul poliției și condus miercuri în fața magistraților de la Tribunalul Dolj. Tânărul a venit îmbrăcat într-un hanorac negru, cu glugă.
Avocatul elevului, Florin Ciocoiu, a povestit cum a ajuns clientul său să comită crima. Venise în Craiova din Calopăr, comuna unde tatăl său este polițist și unde locuiește împreună cu familia. S-a plimbat prin centrul orașului, apoi a ajuns în Grădina Botanică unde i-a văzut pe Meliss și Emi plimbându-se.
"A spus că nu-i cunoștea pe cei doi. De trei ori l-am întrebat, și eu și doamna procuror. A zis că nu-i cunoștea. A trecut pe lângă ei, s-a uitat la fată insistent, fata s-a uitat la el, iar celălalt băiat care era cu fata i-a reproșat de ce o privește așa, i-a dat doi pumni în falcă și-n stomac. Clientul meu a avut atunci un exces de furie, a deschis rucsacul, a scos mănușile și cuțitul. S-a dus după băiat, l-a doborât, l-a înjunghiat, după aceea s-a dus după fată pentru că îi era frică să nu spună ce a văzut. Asta a fost motivația lui. Și-a pus masca și a fugit spre ieșirea din spate a Grădinii Botanice", a declarat avocatul Florin Ciocoiu.
Întrebat de procuror de ce avea o macetă în rucsac, elevul a spus că ar fi "uitat-o" acolo de un an de zile.
"L-am întrebat dacă are vreo remușcare. A spus că-i pare rău pentru fată. Eu am rămas puțin blocat. Și doamna procuror, și eu... și l-am întrebat pentru băiat nu ai nicio remușcare? A spus da, îmi pare rău și pentru el, dar mai puțin pentru că puteam să găsesc altă soluție să rezolv conflictul", a declarat avocatul adolescentului.