Înainte de trimiterea dosarului în instanţă s-au administrat probe, iar o parte din expertize sunt deja finalizate. 11 persoane sunt cercetate în dosarul Colectiv. Astăzi este posibil ca acuzaţiile să fie extinse în acest caz.
Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu sunt cercetaţi pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală. Actionarii clubului dau vina pe expertul pirotehnic care i-ar fi asigurat că nu există niciun pericol de incendiu şi l-au crezut pe cuvânt.
Procurorii au început, la începutul lunii noiembrie, audierile la Parchetul General în dosarul penal deschis, inițial, în rem pentru faptele de omor calificat și distrugere calificată, după ce zeci de persoane și-au pierdut viața și aproximativ 150 au fost rănite în urma incendiului izbucnit, la 30 octombrie, în clubul Colectiv.
Conform noului Cod Penal, pedeapsa maximă pentru ucidere din culpă este de șapte ani de închisoare, mai blândă decât cea prevăzută în cazul omorului calificat, care se pedepsește cu închisoare între 15 și 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi sau detențiune pe viață.
Cei trei acționari ai Clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Cătălin Gancea și Costin Mincu, și-au recunoscut o parte din culpă, mai ales că printre cei decedați, în urma incendiului din Colectiv s-ar afla și niște prieteni de-ai lor, potrivit unor surse Realitatea TV.
Mai mult, spun aceleași surse, unul dintre acționari a mărturisit că ar fi aflat, cu o oră înainte, de show-ul pirotehnic și că ar fi cerut ca acțiunea respectivă să nu aibă loc. Cu toate acestea, firma organizatoare i-ar fi dat asigurări că nu există niciun risc să izbucnească vreun incendiu.