"După negocieri îndelungate, agențiile noastre de securitate au luat înapoi aceste fete în schimbul unor suspecți Boko Haram deținuți de autorități", a precizat comunicatul, difuzat prin Facebook.
Fetele eliberate sunt așteptate să sosească la Abuja duminică și vor fi primite de președintele Muhammadu Buhari, adaugă sursa citată.
Biroul președintelui nigerian a exprimat totodată "profunda recunoștință" pentru un număr de părți care au contribuit la eliberare, incluzând aici guvernul elvețian, Comitetul Internațional al Crucii Roșii și alte ONG-uri locale și internaționale.
Relatată de mass-media din întreaga lume, această răpire, din 14 aprilie 2014, a provocat un val de indignare în Nigeria și în lume, inclusiv pe Twitter, sub hashtagul #Bringbackourgirls.
Din cele 276 de liceene răpite de Boko Haram, 57 au reușit să fugă imediat, iar una dintre ele a fost găsită de armată în luna mai anul trecut.
În octombrie 2016, 21 dintre fetele răpite au fost eliberate de Boko Haram în urma unor discuții cu guvernul intermediate de Crucea Roșie Internațională și guvernul elvețian.
Boko Haram a prezentat pentru prima oară imagini cu prizonierele în mai 2014. Gruparea, al cărei nume are sensul "educația occidentală este un păcat", are ca scop crearea unui stat islamic independent.
Insurecția Boko Haram a făcut peste 20.000 de morți și a dus la strămutarea a 2,6 milioane de persoane din 2009, iar mii de civili sunt în continuare în mâinile acestei grupări.
Nord-estul Nigeriei rămâne relativ inaccesibil din cauza conflictului și se confruntă cu o criză alimentară fără precedent.
Sursa: agerpres.ro