Încep prin a spune că, din punctul meu de vedere, Nicușor Dan a progresat mult în ceea ce privește comunicarea publică în această campanie electorală. Mai mult decât ceilalți candidați, oricum.
Din păcate, însă, trebuie să spun și că a evitat, cu succes, să adreseze acuzațiile cu privire la posibila sa legătură cu Florian Coldea și „Optimizatorii din Justiție”, precum și legăturile sale cu George Soros și oamenii Rusiei.
Așa cum v-am obișnuit, am documentat temeinic toate cele trei „filiere” și am suficiente informații care pot confirma aceste legături, scrie Iosefina Pascal, într-un editorial solidnews.ro.
Un Micușor între titanii optimizării
In anul 2017, generalul SRI Dumitru Dumbrava a fost surprins la un eveniment dedicat judecatorilor si procurorilor, adica “Gala Juridice”, organizat de site-ul juridice.ro.
Mai exact, publicația unde Dumbrava a acordat celebrul interviu în care a vorbit despre „câmpul tactic” și unde a promovat escrocheria telefoanelelor criptate de la CryptoDATA (compania ginerelui lui Ioan Niculae, Ovidiu Toma, și a finului lui Florian Coldea, Bogdan Mărunțiș).
Dumbravă s-a aflat în aceeași încăpere cu adjunctul Laurei Kovesi, procurorul DNA Marius Iacob, vicepresedintele ICCJ Iulian Dragomir, procuroarea Camelia Sutiman de la PICCJ, Procurorul General al Romaniei Augustin Lazar, judecatoarea ICCJ Rodica Aida Popa si judecatoarele CSM Andrea Chis si Evelina Oprina.
Având în vedere că generalul SRI Dumitru Dumbrava era, la momentul respectiv, Șeful Secretariatului General al SRI, este clar că se afla acolo în calitate oficială, deci nu avea ce să caute la acel eveniment.
Tot la acest eveniment au fost prezenți și Valeriu Stoica și pupilul său, optimizatorul lui Coldea, avocatul Doru Trăilă.
Protagonistul anchetei de astăzi, Nicusor Dan, se afla și el la acest eveniment, în mod absolut inexplicabil. Având în vedere că nu era nici “Tăticul Câmpului Tactic”, nici avocat, nici magistrat, e de neînțeles prezența lui Nicusor Dan la un eveniment la care participau Optimizatorii lui Florian Coldea. Sau…?
Zilele trecute, Ion Cristoiu a relatat discuția dintre el și inculpatul Florian Coldea. Din această discuție am aflat că, da, Florian Coldea s-a întâlnit “de câteva ori” cu Nicusor Dan.
Înțeleg, deci, că una dintre aceste întâlniri a fost cea de la Ambasada Frantei, iar o altă întâlnire a fost cea operativă din anul 2019, intermediată chiar de un om al lui Florian Coldea.
Concret, pe data de 17.10.2019 a avut loc o întâlnire operativa intre Nicușor Dan și Florian Coldea, găzduită de un apropiat al celor doi, omul de afaceri Petre Badea, actionar principal la Aedificia Carpati. Fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, a devoalat, la finele anului 2017, numele a zece societăți comerciale despre care susține că sunt firme protejate de sistem și care, în ultimii zece ani, au primit de la stat contracte în valoare de miliarde de euro. Una dintre aceste firme care apare pe lista lui Dragomir este Aedificia Carpați, societatea de construcții controlată de omul de afaceri Petre Badea, care a primit in 2017 de la Ministerul Culturii, fără licitație, un contract de 650.000 de euro pentru niște lucrări suplimentare la Muzeul Țăranului Român.
Aedificia Carpati a primit, în ultimii zece ani, de la Ministerul Culturii, contracte în valoare de aproape un miliard de lei, la care se adaugă altele, încheiate cu Banca Națională a României, diverse universități şi chiar Administrația Prezidenţială, de câteva zeci de milioane de euro. Firma despre care Daniel Dragomir susține că se află sub protecția serviciilor a fost contractata, tot fără licitație, pentru două milioane de euro, să execute niște lucrări de reabilitare a sediului Serviciului Român de Informații din orașul Voluntari, județul Ilfov.
Președintele Senatului Universității București, sociologul Marian Preda, a scris pe Facebook in anul 2016 in timpul campaniei electorale că Nicușor Dan a dat în judecată această universitate, încercând să blocheze construirea unor cămine. Scopul fiind apărarea intereselor firmei Aedificia Carpați.
O companie de stat a introdus prima de ziua bărbatului în contractul colectiv de muncă
„Cu câțiva ani în urmă, după ani de eforturi birocratice și financiare uriașe pentru Facultatea de Sociologie a Universitații din București, s-a construit în Complexul Panduri un al doilea sediu, foarte modern, și un cămin pentru doctoranzi, masteranzi și oaspeții străini (…) Nicușor Dan și Salvați Bucureștiul au dat în judecată Universitatea și au cerut demolarea lor. După ani de zile, Universitatea a câștigat procesul. În mod evident, ND nu a avut dreptate, dar de ce a făcut el acest demers împotriva universității? Gurile rele miau spus (cu argumente) că el a făcut-o la comanda și în interesul domnului Badea, un om de sistem, patronul Edificia Carpați, unul dintre sponsorii importanți ai campaniei sale electorale de acum”
Oamenii Rusiei și interesele imobiliare
La începutul anului 2016, fostul sef de campanie si actualul sponsor al lui Nicusor Dan, Matei Păun, a pus bazele unui fond de investiții, Black Sea Fund, cu o capitalizare de aproape 43 de milioane de euro, alături de alți trei investitori – Arin Ion, Adrian Vasile (cu poziții anterioare la Țiriac Holdings și Rompetrol) și Cornel Fumea. Matei Păun este și fondatorul băncii de investiții BAC Investments, cu operațiuni în România, Bulgaria, Serbia, Macedonia și Belarus.
În 2016, mai multe articole din presă au speculat legături cu Rusia, unul dintre argumente fiind faptul că în anii ’90, viaţa şi job-ul l-au dus pe Păun la Moscova, într-o perioadă în care se puneau bazele noilor miliardari ruşi pe ruinele fostului imperiu sovietic.
În perioada crizei financiare din 2007, BAC a intermediat mai multe finanțări pentru România din partea Băncii Internaționale de Investiții (BII, cu sediul la Moscova și un fel de BERD al zonei estice care investește doar în cele nouă state membre ale sale: România, Slovacia, Mongolia, Bulgaria, Cuba, Cehia, Ungaria, Vietnam și Rusia).
La o lună după ce Păun ridica noul fond de investiții, senatorul PNL, Florin Cițu susținea că vehiculul financiar prin care Rusia încearcă să obțină controlul asupra unor zone economice din România este Banca Internațională de Investiții (urmând să fie principalul finanțator și partener al controversatului Fond Suveran).
Un grup de investitori controlat de VTP Capital, a doua mare bancă din Rusia, format din echipa de management a News Outdoor Romania si BAC a finalizat achizitia pachetului de 100% din acțiunile News Outdoor Group Romania.
News Corporation, companie controlata de Rupert Murdoch, a anuntat ca a finalizat vânzarea celor 79 de procente pe care le detinea în cadrul companiilor de publicitate News Outdoor România si News Outdoor Rusia, catre un grup de investitori controlat de VTB Capital. VTB, a doua mare banca din Rusia, controlata de guvernul rus, a informat ca a cumparat participatia la News Outdoor împreuna cu NOOH Investments Cooperatief si Marathon Outdoor Cooperatief, care reprezinta interesele lui Peter Gerwe si, respectiv, ale fondului rusesc Alfa Capital Partners.
Numele cheie în afacere este tot Matei Păun. Partenerul său, Vitalie Budzugan, a fost numit în 2013 reprezentantul Partidului Conservator condus de Dan Voiculescu în Belarus, unde firma celor doi acţionează de mai mulţi ani.
Matei Păun a mai ținut prima pagină a ziarelor la finalul lui 2016, după ce Sergiu Moroianu, soțul lui Clotilde Armand a lansat în spațiul public, după alegerile locale, acuzații grave la adresa acestuia – ”/…/ S-au comis abuzuri și greșeli din partea „echipei de comunicare/campanie” coordonate de Matei Păun. Venit la USB inițial ca voluntar, Păun urmează să fie plătit cu o sumă consistentă. (…) Matei Păun este un personaj controversat. Nu știm unde și pentru cine a lucrat, ce avere și surse de venit are, nici măcar ce cetățenie are. Păun este susținut în USR de Roxana Wring, apropiată de ONG-urile din rețeaua Soros.
Coaliția Soros pentru București
Cea mai reprezentativă figură din „Reţeaua Soros“ este, fără îndoială, Alina Mungiu Pippidi. Ea este considerată ideologul activităţii girate de George Soros în România şi tot ei i se atribuie ideea apariţei, după 2012, a unor “partide noi, cu oameni noi”, care să devină o alternativă la partidele clasice, considerate corupte şi depăşite.
Nicuşor Dan, cu a sa asociaţie „Salvaţi Bucureştiul“ este inovaţia Alinei Mungiu, cel mai important lider al societăţii civile. Aceasta l-a scos în luminile rampei, în 2006, ca activist ecologist, apoi l-a lansat în politică. Primele operaţiuni civice ale lui Nicuşor Dan au fost finanţate printr-un sistem de parteneriate tot din banii lui Soros. Alina Mungiu şi a sa Societate Academică Română a creat “Alianţa pentru o Românie Curată”. Aceasta a fost finanţată, între anii 2010-2012, de CEE Trust al lui George Soros cu sume mari de bani, dar şi din fonduri norvegiene. Din această Alianţă fac parte Freedom House (Cristina Guseth), Grupul pentru Dialog Social şi Asociaţia lui Nicuşor Dan – Salvaţi Bucureştiul. Nu este nimic ilegal sau rău că Nicuşor Dan a primit sprijin financiar prin Alina Mungiu şi a sa So cietate Academică. Era corect doar să explice opiniei publice pe ce bani şi-a finanţat activitatea.