„Risipa banilor, căpușarea bugetului prin intermediul companiilor municipale și lipsa de interes a primarului Firea au condus la o situație greu de imaginat pentru o capitală europeană: falimentul", a reacționat Nicușor Dan după ce primarul general a confirmat că au fost blocate conturile Primăriei Capitalei ca urmare a neplatei datoriei către omul de afaceri Costică Constanda.
„În loc să se ocupe de rezolvarea situației în cazul Costanda (...) a cheltuit în avans banii Primăriei Capitalei, iar acum nu mai are cu ce să plătească nimic. Acum un an duduia Bucureștiul de târguri și concerte, acum a rămas doar praful de pe tobe. Doamna Firea, cu ocazia falimentului, nu organizați un festival?”, o întreabă, ironic, Nicușor Dan, în mesajul postat pe Facebook.
Candidatul Dreptei la Primăria Capitalei, susținut de PNL și USR-PLUS în alegerile locale, spune că situația este generată și de construcția greșită a bugetului municipalității.
„Amintesc că, în aprilie 2019, am anunțat că Primăria nu poate să nu intre în faliment, din cauza primarului PSD care a construit bugetul pe încasări de 7 miliarde lei în 2019 și a încasat 4 miliarde lei, ca și în anii precedenți. Doar împrumutul de trezorerie de 100 milioane euro și cei 100 milioane lei primiți din fondul de rezervă al Guvernului au făcut ca falimentul să nu fie deja în 2019.
Situația gravă a finanțelor Primăriei Capitalei, pe care am prezentat-o, din nou, și în urmă cu câteva zile, bazându-mă pe cifre exacte, se confirmă, din păcate, în acest moment, când conturile administrației bucureștene sunt blocate", a scris Nicușor Dan pe Facebook.