„Eu sper ca o alianţă de dreapta să mă susţină la primăria Bucureştiului, peste doi ani şi câteva luni, O să vedem. Până atunci, important este să facem lucrurile pe care le aşteaptă bucureştenii”, a declarat primarul, la un post TV.
El a afirmat că mult timp Bucureştiul a fost cosmetizat şi nu s-a mers la chestiunile fundamentale ce ţin de viaţa noastră.
Întrebat după cât timp ar trebui evaluată activitatea unui primar, Nicuşor Dan a spus că la finalul mandatului.
Despre Gabriela Firea, el a spus că ”a fost un primar dezastruos”. ”Nu a făcut nimic din lucrurile importante pe care trebuia să le facă”, a mai menţionat Nicuşor Dan.