”Înțeleg că s-a vopsit piciorul podului și, din grabă, s-au stropit și câteva zeci sau sute de mașini. Acest proiect te ajută să ajungi pe Splai și să faci stânga pe Virtuții. Asta e marea realizare. A costat undeva pre 80-100 de milioane de euro.
Soluția adevărată pentru zona de Vest a Capitalei extrem de aglomerată este șoseaua de centură pe 4 benzi, două benzi pe sens, astfel încât oamenii din Drumul Taberei să poată să iasă direct pe centură, să nu mai vină toți pe valea cascadelor, Iuliu Maniu. Asta e o parte din soluție și, bineînțeles, prelungirea bulevardului Timișoara. Și doi: metroul de suprafață de care am vorbit, că, în momentul de față, locuitorii din Chiajna nu au altă soluție decât autoturismul. Atunci pot ajunge cu trenul în Gara de Nord.
Dacă vorbim de trafic, metrou de suprafață, șoseaua de centură, sistem de mari parcări, sistem de semaforizare inteligentă, reabilitare linii de tramvai sunt lucruri pe care putem să le facem în 4 ani și asta să ducă la o diminuare a traficului la 40%. Asta înseamnă timp pentru toată lumea, înseamnă reducerea poluării... sunt lucruri pe care putem să le facem”, a spus Nicușor Dan, la Realitatea PLUS.