”Începe un nou exerciţiu financiar european şi există şi voinţa UE şi voinţa autorităţii naţionale şi voinţa autorităţii locale pentru a colabora pentru soluţii inteligente. Bucureştiul are nevoie de o soluţie inteligentă pe care, este o promisiune, o vom realiza foarte curând, în doi ani, estimez, din momentul acesta, pentru ceea ce înseamnă semaforizare inteligentă, adică un sistem complet de management al traficului, corelat cu transportul public. Bucureştiul, evident, are nevoie de o masivă digitalizare a întregii administraţii publice. Şi, din nou, aici avem bani europeni care ne sunt disponibili. Bucureştiul are nevoie de o soluţie la una dintre principalele probleme pe care le are în acest moment - sistemul de termoficare. Şi, din nou, există voinţă şi bani”, a spus Nicușor Dan, la conferinţa ”From City to Smart City”.
Dincolo de noile tehnologii, pentru implementarea conceptului ”smart city” este esențială transparenţa administraţiei, care poate fi asigurată prin voinţă politică, a subliniat Primarul Capitalei. Acesta a mai vorbit despre necesitatea unei baze de date urbane și a unui inventar al proprietăţilor, care vor ajuta la gestionarea eficientă a oraşului.
”Sunt deja şapte-opt ani de când s-a făcut ultima strategie de dezvoltare a Bucureştiului, am avut un colectiv foarte interesant de experţi, inclusiv internaţionali şi români care profesează în instituţii din străinătate, şi au spus că marea limitare a acestei strategii şi, în special, limitarea ei în ceea ce priveşte zona metropolitană a Bucureştiului vine din faptul că nu am avut nişte date pe care să ne bazăm. Vă transmit voinţa mea de a începe să colectăm toate aceste date urbane”, a mai spus edilul.
Datele respective vizează numărul locuitorilor, infrastructura școlară, populația din capitală, rețelele de utilități și mobilitatea. Traseele transportului public din Bucureşti nu au mai fost modificate din anii '80, fiind doar ajustate, a subliniat Nicușor Dan.
”Nu avem informaţii complete despre infrastructura şcolară, corelată cu densitatea de populaţiei. Nu avem date nici măcar despre - a fost dezbaterea în urmă cu două săptămâni - populaţia care locuieşte în Municipiul Bucureşti. Nu mai vorbesc de alte informaţii mult mai subtile pe baza cărora să poţi să iei decizii când vrei să extinzi transportul public, să extinzi reţeaua şcolară, să amplasezi puncte pentru centre de conferinţă sau facilităţi culturale”, a explicat Primarul General, citat de Agerpres.