„Am luat decizia de a schimba conducerea Clubului Sportiv Municipal Bucureşti. Directorul general al CSM, Gabriela Szabo, va fi detaşată la conducerea Centrului Dalles, iar în locul ei va fi numit interimar unul dintre directorii adjuncţi. Înainte de a lua această decizie, am discutat cu membrii Consiliului de Administraţie al CSM Bucureşti, iar concluzia a fost clară – schimbarea e necesară. Actuala conducere a ratat obiective competiţionale, a determinat plecarea unor oameni valoroşi şi a avut un management defectuos (decizii pripite şi fără consultare, dar şi tergiversarea luării altor decizii, incapacitatea de a armoniza relaţiile interne, abordări conflictuale în interacţiunile cu şefii secţiilor sportive)”, a scris Nicuşor Dan, vineri pe Facebook.
Acesta a mai spus că, „în urma semnalelor primite din interior, voi trimite Corpul de Control pentru a verifica activitatea CSM Bucureşti”.
„Precizez că am toată preţuirea pentru performanţele sportive ale Gabrielei Szabo, dar decizia pe care am luat-o priveşte activitatea ei în fruntea CSM Bucureşti”, a mai precizat Dan.
Potrivit cotidianului Puterea, fosta atletă s-a remarcat prin numărul mare de procese deschise împotriva CSM București de sportivi, tehnicieni și angajați, dar și faptul că sediul clubului a fost mutat din centrul Capitalei, unde chiria era zero, către marginea Bucureștiului unde se plătește chirie.