"Am refuzat să schimb destinaţia elicopterului, era cumpărat din fonduri europene pentru judeţul Constanţa şi judeţul Dobrici, pentru supraveghere, intervenţie, salvare şi interconectare. Elicopterul CJC este la standarde mai ridicate decât SMURD, că este luat pentru două ţări, România şi Bulgaria. Să răspundă cine a tăiat flotoarele! Hai să vedem, le găseşte în lacul Siutghiol??“, a afirmat Nicușor Constantinescu.
Ancheta de la Aviaţie va stabili, însă, dacă elicopterul avea montate flotoarele cu care fusese prevăzut în dotare.
„Fiind un elicopter pentru misiuni pe uscat, nu pentru largul mării, vom vedea dacă existau montate flotoarele care ar fi permis plutirea elicopterului. Oricum, la impactul puternic avut cu apa... am văzut elicopterul cum arată“, a afirmat Raed Arafat, fondatorul SMURD.
Mai multe pe Adevărul.