Edilul de pe Bega a avut o apariţie şocantă la o conferinţă de presă recentă: cu arcada spartă, un ochi vânăt şi multe copci. Nicolae Robu a explicat că s-a ales cu aceste răni de la o partidă de fotbal în sală.
Cum a apărut Nicolae Robu cu răni, în Galeria Foto. Sursa foto: Digisport
"Ca să lămurim din start lucrurile, pentru cei care nu aţi mai fost în contact cu mine în această săptămână, am nişte ornamente pe faţă. Sunt de la ultimul joc de fotbal pe care l-am avut luni seara şi nicidecum de la întâlnirile pe care le-am avut în timpul săptămânii cu cetăţenii pe teme fierbinţi, e adevărat, precum demolarea garajelor. Acolo, lucrurile au decurs frumos, amiabil, în bună înţelegere. Şi la fotbal, de altfel, dar la fotbal se mai întâmplă accidente şi, din nefericire, luni seara am păţit-o şi m-am ales cu patru copci la arcadă, pe care mi-au spart-o, şi cu alte răni.
La fotbal se mai întâmplă accidente şi, din nefericire, luni seara am păţit-o şi m-am ales cu patru copci la arcadă, pe care mi-am spart-o, şi cu alte răni. Nu o să fiu apt de joc încă, aşa că voi face o pauză. Accidentându-mă, evident că nu am mai putut să continui jocul. S-a oprit toată lumea când m-am accidentat. Când se sparge arcada, ştiţi ce se întâmplă, e o sângerare abundentă şi n-am reuşit să dau decât patru goluri până la momentul acela. Nu mi-am făcut norma de zece. A fost un sabotaj făcut prin nepregătirea corespunzătoare a suprafeţei de joc", a spus Niclae Robu, preluat de Digisport.